Turist obisnuit in Londra
Am mers astazi la Muzeul Londrei cu “comoara”. De fapt, o portiune de comoara, un varf care mi s-a parut deosebit fiindca era… rosu marmorat. M-am dus cu el la o muzeografa si i l-am pus in fata. Spre surprinderea mea, muzeografa m-a recunoscut de cand fusesm ultima oara, dar eu nu am stiut ca ma cunoaste… Sunt unelte adevarate dar enigma lor va fi elucidata la anul cand vin curatorii. Muzeografii mi-au zis ca acum nu are nimeni chef…
Vazandu-ma apoi in adevarata Londra care este o zona destul de mica, ceva de genul o mila patrata, am zis: ia sa vad atractiile turistice! De trei luni in Londra si nu vazusem nimic, decat scoala, casa, rezervatii si ocazionala gaselnita preistorica.
De la muzeul Londrei am vazut Catedrala Sf. Paul in renovare. Se vedea numai cupola, restul acoperit. M-am intalnit cu un autobuz de turisti. Intreb cat costa un tur, 20 de lire. Ghidul era deschis la negocieri… Eu nu voiam sa platesc nimic, in primul rand pt ca nu aveam — cand ma duc in zone cu “tentatii” nu prea iau bani la mine. Mi-a dat o harta turistica si am urmat traseul.
Primaria -- City Hall
Majoritatea cladirilor de pe traseu sunt noi, cladiri de birouri, nu prea inalte — patru, cinci, sase etaje. Am vazut Turnul Londrei, Tower Bridge si Primaria (o cladire ultramoderna) dintr-un foc. Mai incolo era HMS Belfast, o nava de razboi. Drumul de aici pana la Podul Londrei are conotatii macabre: secretele mortilor, Muzeul Inchisorilor (Donjonul din Londra), Magazinul Ororilor si alte lucruri pe care am preferat sa le evit. La intrarea in Muzeul Inchisorilor era atarnat un om uscat care parea cat se poate de real…
Am ajuns la Catedrala Southwark. Incepea sa se intunece… nu ma interesa catedrala cat un monument din curtea catedralei, dedicat lui Mohamed, sef al Mohicanilor care venise in Londra la inceputul secolului XVIII pentru a isi cere terenurile inapoi de la colonistii care le ocupasera abuziv. Mohicanii ii ajutasera pe europeni, le oferisera hrana si adapost iar ei le luasera pamantul. Mohamed a murit de variola aproape imediat ce a ajuns in Londra…
Trecand de la povestile triste la cele vesele, era piata. O piata cu mancaruri din toata lumea, naturale, preparate de casa sau pe loc, la preturi rezonabile. Cred ca data viitoare voi face piata acolo in loc sa ma duc la supermarket, care ofera numai surogate fara gust.
Am mers mai departe pe langa Tamisa, am vazut Teatrul Globe Shakespeare, un pod pietonal — Millenium Bridge — si o uriasa galerie de arta, Tate Modern. In galerie am vazut niste exemple de sculptura monumentala, precum si un vizitator care cara un copil intr-un rucsac de munte prevazut cu loc special pentru micut.
In galeria Tate de Arta Moderna -- sculptura gigantica - paianjen
Pe malul Tamisei, in continuare, OXO tower, un amestec de vechi si nou. Teatrul Regal National… nu am vazut prea multe. Un puternic vant de fata imi bagase numai praf in ochi. Langa, era podul Waterloo. Sub el, cel mai mare anticariat in aer liber pe care l-am vazut — mese lungi cu sute si mii de carti. Am vazut London Eye, un observator in forma de roata mare. Cereau si ei bani asa ca am zis ca se merita sa urc in el cand voi fi cu familia.
Am trecut podul Westminster pentru a vedea Casele Parlamentului, iluminate superb, cu exceptia unei aripi cufundata in intuneric, precum si Westminster Abbey care nu era iluminata prea grozav. Am ascultat Big Benul apoi am pornit-o catre Palatul Buckingham.
Am luat-o pe Strada Victoria, marginita de cladiri de birouri. Si strada, si trotuarul erau aproape pustii. Am vazut ceva-ceva din palatul Buckinham, aproape cufundat in intuneric. Erau foarte putini turisti fata de cat ma asteptam… Apoi, pentru a o “taia” in strada Picadilly, am zis sa o iau prin “The Green Park” — Parcul Verde. Intr-adevar verde, nu avea decat gazon si copaci fara frunze, nici macar lumina. Noroc cu norii ce reflectau inapoi lumina orasului, altfel nu m-as fi incumetat.
Casele Parlamentului. In dreapta Big Ben.
Am ajuns in strada Picadilly, de cladiri frumoase — zona de ambasade si hoteluri de lux. Inghesuiala, trafic infernal. Pe strada Haymarket era un miros “suspect”, asa ca mi-am tinut respiratia… Am trecut prin Trafalgar Square, vazand la repezeala cladirile dimprejur — nu de alta, insa era o bezna… M-am intalnit cu niste romani, cu care am schimbat cuvinte de bine. Mai vazusem romani si inainte, de fapt ii auzisem: “Auzi, ce faci fata, nu vii, ma?”– nu am intrat in vorba cu ei. Nu am vazut garzi regale, numai niste paznici zgribuliti de frig, privind cu jind dincolo de barele din fier forjat.
Am ajuns din nou la Big Ben, moment in care am hotarat sa ma predau. Umblasem de cinci ore aproape fara oprire si incepuse sa devina neinteresant. Am schiopatat pana in urmatoarea statie de metrou si m-am lasat pe un scaun… Am schimbat la urmatoarea, apoi m-am relaxat total. Mergeam acasa.
Voiam sa imi iau o carte sa citesc insa m-am razgandit. Aveam oameni interesanti in vagon. Un domn cu camasa cu flori albastre, citind el o carte, lateral dreapta fata de locul de vizavi. Cartea era “Think” — gandeste. Citea putin, apoi privea sus, in dreapta. Parea ca se gandeste… Aproape ca adorm. Aud niste batai in metal, in spatele meu, in sus. Ma gandesc in somn: e unu pe tren, vrea sa intre… stai! Ma uit in sus, apoi ma gandesc… curentul, o fi ceva pe tren… Vad ca si domnul privea in aceeasi directie, insa privirea ii devenise fixa. Nu clipea. Mai aud cateva batai, apoi zgomotul obisuit al metroului. Domnul insa aproape paralizase, dupa care a incercat sa reia lectura. Eu ma obisnuisem cu metroul — curent, usi care se deschid si se inchid singure, tot felul de zgomote, lumini care se sting, chiar o data s-a deschis geamul interior din spatele meu. Asa ca nu i-am dat atentie. Trebuie sa schimbe infrastructura. Acum ca am verificat, s-au raportat cazuri de fantome pe acolo. Genul de fenomene inexplicabile care ma lasa rece.
Ajuns in Woodside Park mi-am dat seama ca, desi pusesem initial cinci lire in contul cartelei de metrou, fara sold initial, contul meu era de 6 lire 50. Genul de fenomene inexplicabile care imi plac. 
