Desen, muzică şi educaţie fizică

Un gând care nu m-a lăsat să mă pun devreme la culcare…

Am fost astăzi la un cerc de arte plastice pentru copii, cu găndul de a face puţin voluntariat.

Acolo era un băieţel de opt anişori cu mămica lui. Aproape cu lacrimi în ochi, spunea ce mult îi place lui să deseneze. Iar mama sa continuă – “învăţătoarea face cu ei în orele de muzică, sport şi desen – matematică”!

Parcă mi-a picat o cărămidă în cap.

Da, matematica este importantă, dar a lipsi copilul de un anumit tip de educaţie, mai cu seamă de educaţia fizică, mi se pare inadmisibil. Geniul copilului tocmai de aceste activităţi se leagă — ei s-ar juca în aer liber, ar cânta şi ar desena. Mai este încă un aspect – pe care insist.

Este formarea unor arhitecturi, a unor patterns pe care se vor sprijini construcţiile mentale ulterioare.

Mi-aţi văzut câteva din desene în post-urile anterioare. Intuitiv ştiam, la vârsta copilăriei, că desenul mă ajută să văđ mai bine lucrurile. Nu aveam mai mult talent decât ceilalţi copii — dar instinctul m-a mânat a învăţa să văd lucrurile. Desenul m-a ajutat să fac asta, iar inconştient mi-am format o putere de vizualizare şi analiză pe care matematica nu mi-ar fi asigurat-o nici într-o mie de ani. Mai târziu am dezvoltat-o conştient, ca pe un instrument de lucru. Nu am vreo pretenţie în a mă considera artistă – pur şi simplu nu mi-am întrerupt pornirea naturală de a-mi reprezenta lucrurile în minte şi pe hârtie.

Similar şi cu muzica, dar la un nivel mai subtil. Muzica, printr-un mecanism interesant, îţi influenţează dispoziţia. E bine să o cunoşti, să îi foloseşti efectele. Plus. “Un om care cântă nu poate fi un om rău”. Îţi poate şi dezvolta o gândire abstractă, nelineară, foarte discretă – să vezi apoi ce uşor vei citi grafice!

Iar la educaţia fizică nu las loc de târguieli. Părerea mea este că se face prea puţină în şcoală şi când vine vorba de norme – extenuantă pentru bieţii copii care stau toată ziua la o masă sau la un calculator. Rolul sportului în dezvoltarea personală este, după părerea mea, covârşitor. îţi clădeşte corpul, oxigenează creierul, iar dacă se face cum trebuie, îţi insuflă o atitudine pozitivă şi valori care vor face parte din structura ta!

Iar de acolo sunt traduse în comportamentul de zi cu zi.

Astfel, cei mai importanţi mentori ai mei au fost şi sunt antrenori şi instructori sportivi. Nici o carte nu a reuşit să planteze în mine un mod de a gândi şi a acţiona aşa cum au reuşit ei, chiar fără a spune vreun cuvânt, numai prin puterea exemplului personal.
Aceste fiind spuse, merită oare să mai permitem copiilor a sări peste “orele neimportante”?