Recomandari pentru a te simti mai bine
Push Your Head Towards the Air
Originally uploaded by Ende
O zi frumoasa de decembrie, soare cu dinti, afara o pisica si un motan isi canta dragostea… miorlalalaaaauuuu ce romantic. Ia sa pun niste muzica tare sa nu-i mai aud si sa scriu in blog.
Daca nu ai nici o pofta de viata, nu stii ce e cu tine, te irita anumite lucruri dar nu iti dai seama, ti s-au spart toate oalele in cap, te-au tarat unii si altii cum au vrut ei, in fine, daca simti ca a fost varsata o remorca de rahat in capul tau, ei bine, afla ca am fost si eu acolo. Toate zilele lipsa din calendarul meu de pe blog au fost zile naspa. Am gresit incepand scoala de soferi, pentru care nu eram pregatita sufleteste.
Eu, sa imi mai temperez din dispozitiile aiurite, mi-am pus cuvant de capatai “Disciplina”. E ceva ce mi-a lipsit toti anii de copilarie. Nici familia, nici scoala nu au putut sa-mi impuna ordinea in viata. Acum cred ca e cel mai important lucru sa gasesti cate un locsor pentru orice. Ordine in lucruri, in timp, in bani, in idei, in sentimente.
Poti incepe cu ordine in camera.
Poate suferi de aceeasi “boala” de care sufar si eu si multa lume. Ai tendinta sa nu te tii de cuvant, de treaba, sa amani lucrurile. Sa te lasi pe tarsala. Dulce-i lenea, o lene trista, daca nu, o acoperim cu farduri si incercam sa o mai dezmortim cu o muzica tare si 50 de vodca, iar apoi sa practicam cu vreun “gagiu” acel “sport in doi” care ne mai invoreaza putin. Iar in rest, pustiu… de care nu vrem sa stim.
Important e sa ai o persoana cel putin careia sa i te confesezi, care sa stie ce e in sufletul tau si sa te ajute. Prietenul tau, o prietena buna, un parinte, un psiholog, un preot, un profesor. Pune-ti increderea in Dumnezeu, cere-i ghidajul.
Gandeste-te ca tot ce faci o faci pentru un scop maret, de care multi oameni nu sunt constienti. Asta a fost cel mai puternic gand al meu. Poate ca vrei sa nu mai fie saracie pe pamant, sa nu se mai taie padurile, sa vindeci oameni, sau ca mine, sa-ti ajuti prietenii. Ai un dar de la Dumnezeu si ai incredere in El.
Eu iti recomand o metoda pe care am aplicat-o impreuna cu altele pentru a mai reduce din panzele de paianjen emotionale. De scapat nu am scapat inca. Metoda se gaseste in cartea “Disiplina Emotionala” de Charles C. Manz, aparuta in editie romaneasca la Ed. Curtea Veche. Cele 25 de alegeri prezentate in carte sunt bazate pe 5 pasi. Fa rost de un caiet pe care sa-l tii pentru dezvoltare personala, in care sa-ti scrii intrebarile si raspunsurile. Voi rezuma cei cinci pasi:
1. care este cauza emotiilor?
*De pilda: m-am certat cu tata si m-am suparat, sau mi-au dat prea mult de lucru la serviciu si am obosit, sau am picat un examen si nu mai am pofta de nimic…
2. care si cat de intense sunt senzatiile fizice pe care le resimt? Le dai o nota de la 1 la 10, 10 pt cea mai intensa:
*Cum ar fi: durere de cap 7, amorteala a membrelor 4, intepaturi la inima 5…
3. care sunt gandurile care imi insotesc sentimentele? care sunt convingerile de la originea gandurilor mele?
*De genul: tata nu ma intelege (el nu stie ca lumea s-a schimbat, nu mai e ca pe vremea lui), //firi-ar ale ***** de rapoarte, acu a venit cu ele, cand…(slujba ast nu e pt mine)// o sa rada toti de mine ca am picat un examen atat de usor (oricum nimeni nu da doi bani pe mine)
Sau una adevarata, ma enerveaza ca imi da sa editez textul asta in HTML, am un rablament de calculator
4. care parte a spiritului meu e scoasa la lumina si care este ascunsa?
*Pe asta n-am inteles-o nici eu prea bine, incerc sa exemplific. “Imi place sa daruiesc fara sa cer in schimb, ” iar de asta ai probleme cu cei apropiati. Tu, in bunatatea ta, vrei sa daruiesti, insa ceilalti poate nu vad asta cu ochi buni. Sau iti urmresti doar scopul.
5. alegi o metoda de disciplina emotionala.
La partea a 5-a corespund mai multe categorii. Prima categorie este fundamentala — crearea propriului proces de disciplina, dezvoltarea inteligentei emotionale, gestionarea emotiilor.
A doua categorie este bazata pe minte, si anume sa vezi lucrurile intr-o alta lumina, cum sa alegi fericirea… nu am loc aici pentru toate asa ca voi reveni asupra lor.
A treia categorie este bazata pe corp. O tura prin oras, pe deal, putina gimnastica, pot rezolva
unele probleme. Pur si simplu se poate sa-ti fi neglijat orele de miscare, osihna, masa…
A patra se bazeaza pe spirit. Sa te rogi, sa iubesti, sa vezi puterea lucrurilor marunte, sa iti urmezi telul.
Cartea este “Disciplina Emotionala” — Charles C. Manz, Ed. Curtea Veche, Bucuresti 2005. Nu iti ofera retete de fericire, ci este precum un ghid turistic care iti spune ce vei gasi si unde, dar nu iti arata prea multe. Eu am mai cumparat vreo opt carti dupa ea… tocmai pentru a aprofunda subiectul.
Lia








Foarte interesant. Cunosc foarte bine boala asta, si bine ai spus de “paianjenisul emotiilor”. Numai ca femeile sunt dezavantajate si de natura, in sensul ca ele sunt mult mai emotive si sentimentale decat barbatii (vad asta ca dezavantaj doar in cazul problemei dezbatute in articolul tau). Ma uit la mine, care tare ma mai bucur cand gasesc o logica in ceea ce simt, si mai ales, pot exprima in cuvinte ceea ce simt si de ce simt asa.
Dragă Andra, eu cred că sentimentele au o logică proprie.
Şi mai cred că suntem mai avantajate faţă de bărbaţi, tocmai fiindcă putem conştientiza şi exprima în cuvinte ceea ce simţim, în plus avem libertatea de a simţi o gamă mai largă de emoţii şi la o intensitate mai mare decât bărbaţii.
Asta cred că ne dă bogăţie interioară…
Am gasit acest blog prin cautare Google, am poposit pe aceasta pagina la acest articol prin cuvinte cheie, este exact ceea ce imi doream sa aflu in acest moment, numai ca probabil cunosti sentimentul de apasare inainte sa pornesti sa urmezi niste etape de restabilire a sinelui.
Ma simt dezintegrata, prea imprastiata ca sa ma recompun. Imi e greu cu aceasta stare si totusi ma complac, si asta e dureros, doar gandurile au inceput sa fuga de colo colo obosindu-ma si mai tare cu niste amintiri carora le-am dat prea multa importanta.